MAE face anunțul: A fost finalizată repatrierea unui grup de români din Yemen

Publicat: 23/08/2019, 12:49

Ministerul de Externe a anunțat că, prin demersurile făcute la nivelul departametului consular al instituției, au fost finalizate procedurile de repatriere din Yemen, prin Egipt și Turcia, a unei familii compuse din șase români și doi membri de familie ai acestora, cetățeni yemeniți.

„În urma demersurilor susținute la nivelul Departamentului Consular al Ministerului Afacerilor Externe, la data de 22 august 2019 au fost finalizate procedurile de repatriere din Republica Yemen, prin Republica Arabă Egipt și Republica Turcia, a unei familii compuse din șase cetățeni români și doi membri de familie ai acestora, cetățeni yemeniți. Repatrierea s-a realizat cu sprijinul Ambasadei României la Cairo și al Consulatului General al României la Istanbul”, au informat reprezentanții MAE, într-un comunicat de presă remis Mediafax.

Sursa citată mai spune că: „Ministerul, prin intermediul Ambasadei României la Cairo, a întreprins demersuri pe lângă autoritățile egiptene pentru facilitarea intrării grupului în Republica Arabă Egipt, a emis documentele de călătorie pentru cetățenii români, precum și vizele de intrare în România pentru membri de familie ai acestora. De asemenea, a menținut dialogul în permanență cu aceștia până la părăsirea teritoriului yemenit în scopul deplasării spre Cairo. Demersurile au fost desfășurate sub coordonarea Departamentului Consular din cadrul MAE, precum și cu avizul autorităților române competente în materie”.

Grupul format din cele opt persoane a părăsit Republica Yemen la data de 21 august 2019, pe cale aeriană, pe ruta Seyoun – Cairo – Istanbul – București.

„Pe toată durata perioadei în care s-au aflat în compania reprezentanților misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României, cetățenilor români și membrilor de familie li s-a acordat tot sprijinul necesar în materia asistenței și protecției consulare. Precizăm că Ministerul Afacerilor Externe a suportat în întregime costurile aferente procedurilor de repatriere, inclusiv transportul aerian internațional”, mai arată comunicatul de presă.

Ministerul completează că măsura de repatriere face parte din demersurile constante de asistență și protecție consulară acordată de MAE cetățenilor români aflați în situații deosebite, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare din statele cu risc major de securitate.

„Reamintim faptul că avertismentul de călătorie emis de Ministerul Afacerilor Externe pentru Yemen, care conține nivelul maxim de alertă, respectiv „Pericol major – părăsiți imediat zona sau țara”!, este încă în vigoare și poate fi consultat aici: www.mae.ro/travel-alerts/7955>”, conform sursei menționate.

MAE reiterează recomandările ferme adresate cetățenilor români aflați în zonele de conflict de a părăsi zona și de a contacta misiunile diplomatice ale României din teritoriu sau din vecinătate pentru a-și anunța prezența în regiune, astfel încât să poată beneficia de asistență și protecție consulară și totodată, de a consulta informațiile furnizate prin intermediul aplicației „Călătorește în siguranță”(www.mae.ro/app_cs>), care poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate oficiale alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu îl ajunge din urmă pe Marcel Ciolacu, după...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online